GÂNDUL MEU. „Ne-am crezut invincibili și nemuritori. NU suntem”

GÂNDUL MEU. „Ne-am crezut invincibili și nemuritori. NU suntem
Publicat: 02/11/2015, 11:58
Actualizat: 25/01/2016, 17:10

Vreți, nu vreți, undergroundul românesc s-a născut și a crescut pe terase improvizate, cu generatorul lângă dormitorul-baracă, în subsoluri cu igrasie și fără ventilație, în case boierești cu bulină, dar fără autorizație, în frigul din hale și săli de repetiții refăcute în grabă. Cu fire lipite în mijlocul concertului și scene improvizate, cu lumina care cădea de zece ori pe seară și lumea care aplauda ca la zile de naștere.

Doar aici s-au jucat primele piese de teatru independent, s-au format și s-au certat trupe, s-a citit poezie și s-au atârnat tablouri pe pereți. Pentru că arta incomodă și sunetele adevărate nu au avut niciodată autorizație de funcționare, nici investitori. Unde voiați să se întâmple? În Casa Poporului?

Am petrecut cei mai frumoși ani din viața mea în bombe cu ceas – La Grande Maguy, Hard And Heavy, Under, Sovata. Am pus muzici și am băut kilometri de shot-uri în pivnițe, în fum gros, făcând mișto de un cutremur care speram să ne prindă pe stradă. Am văzut, alături de voi, filme în cinematografe care stau să cadă la prima pală și mi-am pus ochelarii pe ochi la afteruri de unde puteam să nu mai plecăm.

Ne-am crezut invincibili și nemuritori. NU suntem. Din păcate. Am fost, în schimb, cum am fost și la marșul de ieri, împreună. Certați la șpriț sau prieteni vechi, cu sau fără pletele de pe vremuri, cu geci de piele sau cu copii în cărucioare. Sper să rămânem împreună.

Patronii pe care-i vreți executați în piața publică, alături de cei care au dispărut în iadul de vineri, sunt vinovați. Suntem vinovați, împreună, pentru Vama Veche unde se îngrămădește o țară, vară de vară. Sunt vinovați pentru Centrul Vechi care a pus Bucureștiul pe harta city-break-urilor. Sunt vinovați pentru câteva sute de albume și câteva zeci de trupe. Lucrurile astea nu s-au născut din improvizații riscante, nu pentru că „Merge și așa”, ci pentru că „Altfel nu se poate!”. Așa a fost. La București, la Berlin, Ia Istanbul. Nu o să mai fie așa. Din păcate. Din fericire.

Respect și toate gândurile mele pentru cei care nu mai sunt și pentru cei care suferă, pentru prieteni, copii și părinți. Au fost parte din familia extinsă care m-a primit întotdeauna, indiferent de cât de idiot am fost sau cât de tare am greșit.

VLAD TĂUȘANCE, trainer

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Disneyland Paris a introdus prețuri dinamice pentru biletele de intrare