GÂNDUL MEU. „Ne-am crezut invincibili și nemuritori. NU suntem”

Vreți, nu vreți, undergroundul românesc s-a născut și a crescut pe terase improvizate, cu generatorul lângă dormitorul-baracă, în subsoluri cu igrasie și fără ventilație, în case boierești cu bulină, dar fără autorizație, în frigul din hale și săli de repetiții refăcute în grabă. Cu fire lipite în mijlocul concertului și scene improvizate, cu lumina care cădea de zece ori pe seară și lumea care aplauda ca la zile de naștere.

Doar aici s-au jucat primele piese de teatru independent, s-au format și s-au certat trupe, s-a citit poezie și s-au atârnat tablouri pe pereți. Pentru că arta incomodă și sunetele adevărate nu au avut niciodată autorizație de funcționare, nici investitori. Unde voiați să se întâmple? În Casa Poporului?

Am petrecut cei mai frumoși ani din viața mea în bombe cu ceas – La Grande Maguy, Hard And Heavy, Under, Sovata. Am pus muzici și am băut kilometri de shot-uri în pivnițe, în fum gros, făcând mișto de un cutremur care speram să ne prindă pe stradă. Am văzut, alături de voi, filme în cinematografe care stau să cadă la prima pală și mi-am pus ochelarii pe ochi la afteruri de unde puteam să nu mai plecăm.

Ne-am crezut invincibili și nemuritori. NU suntem. Din păcate. Am fost, în schimb, cum am fost și la marșul de ieri, împreună. Certați la șpriț sau prieteni vechi, cu sau fără pletele de pe vremuri, cu geci de piele sau cu copii în cărucioare. Sper să rămânem împreună.

Patronii pe care-i vreți executați în piața publică, alături de cei care au dispărut în iadul de vineri, sunt vinovați. Suntem vinovați, împreună, pentru Vama Veche unde se îngrămădește o țară, vară de vară. Sunt vinovați pentru Centrul Vechi care a pus Bucureștiul pe harta city-break-urilor. Sunt vinovați pentru câteva sute de albume și câteva zeci de trupe. Lucrurile astea nu s-au născut din improvizații riscante, nu pentru că „Merge și așa”, ci pentru că „Altfel nu se poate!”. Așa a fost. La București, la Berlin, Ia Istanbul. Nu o să mai fie așa. Din păcate. Din fericire.

Respect și toate gândurile mele pentru cei care nu mai sunt și pentru cei care suferă, pentru prieteni, copii și părinți. Au fost parte din familia extinsă care m-a primit întotdeauna, indiferent de cât de idiot am fost sau cât de tare am greșit.

VLAD TĂUȘANCE, trainer